Administrație Publică

LIGA DE FOTBAL – Ediţia a IV-a

mai 23, 2013

Primăria oraşului Sinaia, în parteneriat cu Clubul Sportiv Carpaţi Sinaia, organizează în perioada 25 mai – 16 iunie 2013 cea de-a IV-a ediţie a Ligii de Fotbal, competiţie dedicată sportivilor amatori din Sinaia. La turneul din acest an vor concura 15 echipe totalizând un număr de aproximativ 180 de jucători.

Ceremonia de deschidere va avea loc sâmbătă, 25 mai, orele 12.00 pe baza sportivă a Colegiului “Mihail Cantacuzino”, acolo unde se vor desfăşura şi meciurile din cadrul competiţiei. Duminică, 16 iunie 2013, începând cu orele 12.00 este programată Marea Finală care va stabili echipa câştigătoare a anului.

“Liga de Fotbal Sinaia este, cel puţin pentru mine, o bună ocazie pentru o incursiune reală în spiritul jocului de fotbal, cu toate emoţiile lui. Îi invit pe toţi sinăienii pasionaţi de sport să ni se alăture în acest an, să îşi susţină echipele favorite şi să se bucure alături de noi, de reuşitele lor. Le doresc mult succes participanţilor din acest an şi multă forţă şi rezistenţă galeriilor. Sper ca fair-play-ul să fie, şi în acest an, piatra de temelie a acestui eveniment.” a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

În timpul week-end-urilor în pauzele meciurilor, toti cei prezenti vor putea participa la concursuri interactive organizate pentru suporteri şi vor putea urmari demonstraţii de karate.

Toţi participanţii vor primi echipamente complete de joc, iar valoarea premiilor puse in joc este de 4000 de euro.

De asemenea, se vor acorda premii speciale pentru: cel mai tânăr jucător şi cel mai vârstnic jucător, cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător al turneului, cea mai bună galerie, cel mai frumos steag de galerie, cel mai fair-play gest al unui jucător şi titlul de golgheter al anului.

Last modified: iunie 3, 2013

Comments are closed.