Administrație Publică

1 Decembrie la Sinaia: Ziua românilor, sărbătorită cu muzică, teatru și produse tradiționale

noiembrie 26, 2014

Luni, 1 decembrie, Primăria Orașului Sinaia organizează o serie de evenimente și manifestări culturale pentru a marca Ziua Națională a României. Printre atracțiile zilei se vor număra merele coapte și vinul fiert, care vor fi împărțite publicului în centrul orașului, spectacolele folclorice în aer liber, concertele susținute de trupa de tenori Distinto, teatrul, fanfara și parada militară. Nu vor lipsi produsele tradiționale românești calde, împărțite tuturor doritorilor.

afisLa Sinaia, Ziua Națională va debuta la ora 09.00 în Gara Regală, unde, în prezența Familiei Regale, a Primarului Vlad Oprea și a altor reprezentanți ai administrației centrale, Trenul Regal va pleca într-o cursă simbolică, spre Focșani.

La ora 14.00 circulația în centrul orașului Sinaia va fi oprită, pe segmentul de drum cuprins între hotelul Internațional și rondul de la intersecția cu strada Aosta. Traficul va fi înlocuit de spectacole de muzică folclorică. Astfel, în fața Primăriei Sinaia, între orele 14.00 și 16.00 vor suține concerte atât Ansamblul Folcloric Perinița cât și trupa de tenori Distinto. În tot acest timp, copii ai școlilor sinăiene, îmbrăcați în costume tradiționale vor împărți spectatorilor și trecătorilor tricolorul României, iar în trei puncte centrale ale orașului (în fața hotelurilor New Montana, Sinaia și Bulevard) vor fi distribuite, gratuit, aproximativ 1.500 de mere coapte și 100 de litiri de vin fiert.

La ora 16.00, Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea și domnul Adrian Popescu, președinte al filialei Cultul Eroilor vor adresa câteva cuvinte publicului, cu ocazia Zilei Naționale. Douăzeci de minute mai târziu, parada militară va pleca pe muzică de fanfară, din fața hotelului Internațional spre Cimitirul Eroilor, situat în imediata vecinătate a Casino-ului din Sinaia.

Acolo, în prezența unui sobor de preoți, se vor depune coroane de flori și se va oficia o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului. Imediat după aceea, în jurul orei 17.00, pe esplanada Eroilor se vor distribui gratuit cele 2.000 de sarmale calde, pregătite pentru acest eveniment.

Ziua se va încheia la Casino Sinaia, unde, începând cu ora 18.00 va avea loc piesa de teatru Central Park West în reprezentația Teatrului Toma Caragiu din Ploiești. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

“Sinaia de 1 Decembrie este vie și regală. Vom sărbători, ca de fiecare dată, cu respect față de trecut responsabilitate față de prezent și speranțe pentru viitor. Anul acesta programul a fost gândit astfel încât să răspundă unor preferințe cât mai diversificate. Îi așteptăm pe localnici, dar și pe turiști să petreacă în Sinaia Ziua Națională. Sperăm ca și anul acesta vremea să fie de partea noastră, cu mult soare și aer clar și limpede. Debutul iernii la Sinaia reprezintă poate unul dintre cele mai frumoase momente ale anului. Tocmai de aceea, pentru prima dată, anul acesta de 1 decembrie Telegondola va fi gratuită, nu doar pentru sinăieni, ci pentru toți cei care vor dori să se plimbe pe munte. Vă așteptăm! “ a spus Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Primăria Orașului Sinaia mulțumește tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment: Fanfara Consilului Județean Prahova, Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani-Sinaia, Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir – Breaza, Batalionul 21 Vânători de Munte General Leonard Mociulschi-Predeal, Detașamentul de Jandarmi-Sinaia, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova – Detașamentul Pompieri Sinaia, Poliția Stațiunii Sinaia, Centrul Cultural Carmen Sylva, Centrul Internațional de Conferințe Casino Sinaia, S.C. Transport Urban Sinaia, S.C. Sinaia Forever, Școlilor sinăiene și hotelurilor New Montana, Rina Sinaia și Bulevard.

Last modified: aprilie 12, 2021

Comments are closed.