Administrație Publică

“Sinaia în 365 de ipostaze”

septembrie 29, 2015

Comunicat de presă privind finalizarea Proiectului cu titlul “Sinaia 365”

Centrul Cultural „Carmen Sylva” Sinaia, în parteneriat cu Primăria Sinaia, a realizat prin proiectul “Sinaia 365” un album fotografic, dublat de un site web, care au ca scop promovarea identității culturale a orașului Sinaia. Mesajul cheie al proiectului este: “Sinaia în 365 de ipostaze”.

Albumul va fi lansat miercuri, 30 septembrie, începând cu ora 17.00 la Centrul Cultural Carmen Sylva.Afis_Sinaia_365

Albumul Sinaia 365 este un produs actual și modern de promovare a patrimoniului şi a culturii locale, complex şi de impact. Prin intermediul fotografiilor de cea mai bună calitate, albumul încearcă să realizeze o incursiune în viaţa culturală, istorică și cotidiană a oraşului. Elementul inedit al proiectului va fi reprezentat de cele patru anotimpuri, sub lentila cărora atutorul fotografiilor a privit Sinaia.

Evenimentele cu un puternic caracter temporal (Paştele, Crăciunul etc.), clădirile de patrimoniu și  monumentele naturale, toate acestea sunt surprinse în patru stadii diferite și toate întregesc o perspectivă ciclică, unică şi cuprinzătoare, între coperțile albumului Sinaia 365.

Prin intermediul acestui album s-a subliniat faptul că, dincolo de patrimoniul imaterial și natural al zonei, Sinaia este un muzeu de arhitectură, de secol XIX şi XX, în aer liber.

Cele 1500 de albume vor fi distribuite gratuit către instituțiile de cultură locale și regionale, orașele înfrățite cu Sinaia, dar și delegațiilor oficiale care vor vizita orașul.

Începând cu 30 septembrie, data de lansare a proiectului, albumul Sinaia 365 va putea fi vizualizat și pe website dedicat:  www.sinaia365.ro și https://www.facebook.com/sinaia365

Prin realizarea albumului Sinaia365 și a portalului web, toți cei interesați de bogăția, diversitatea și unicitatea culturală a acestei zone vor avea la dispoziție un instrument potrivit pentru a o cunoaște în profunzime.

  • Durata de implementare a proiectului: 4 luni în perioada 01.06.2015-30.09.2015
  • Locul de implementare al proiectului: România, Prahova, Centrul Cultural “Carmen Sylva” Sinaia
  • Valoarea totală a contractului de finanțare este de 65.104,50 lei din care valoarea eligibilă a proiectului este de 65.104,50 lei, unde 55.338,83 (85%) reprezintă Grant SEE, iar suma de 765,67 (15%) cofinanțare din bugetul național.
  • Operatorul de Program: Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului
  • Programul din care este finanțat proiectul: PA17/RO13 “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014

 

Numele și detaliile de contact ale persoanei care poate oferi mai multe informații despre proiect: Mădălina Roșu – Responsabil informare și publicitate,

Last modified: septembrie 29, 2015

Comments are closed.