Administrație Publică

Hotărârea nr.57 din 15.04.2025 referitor la Completarea HCL nr. 108/2020 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Sinaia

iulie 4, 2025

Avand in vedere

– expunerea de motive a initiatorului

– Referatul de aprobarea al dlui consilier Nicolae Iosifescu nr. 7223/21.03.2025

– Raportul de specialitate al Compartimentului Juridic, Contencios Administrativ și Administratie Publică

Avizul comisiei de specialitate

In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) a), art. 135 alin. (4), art. 138 alin. (1), (2) și (17) din Codul Administrativ:

CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SINAIA

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1 – Aprobă completarea Hcl nr. 108/2020 privind Regulamentul de organizare și Functionare al Consiliului Local al Orașului Sinaia prin introducerea la art. 29 a aliniatului d) care va avea urmatorul cuprins: ’’ d) – Ședintele Consiliului Local al orașului Sinaia vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Consiliului Local Sinaia’’.

Art. 2 – Aprobă completarea Hcl nr. 108/2020 privind Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului Local al Orașului Sinaia, art. 25 alin. (3) după cum urmează:

’’ (3) Ședințele ordinare se vor desfășura în primele 10 zile calendaristice ale fiecărei luni.Data ședinței consiliului local, precizată cu ocazia convocării, este stabilită cu respectarea modului de calcul al termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, republicată, cu modificările ulterioare, astfel:

  1. In termen de 5 zile de la data comunicarii dispozitiei de convocare pentru ședințele ordinare.
  2. In termen de 3 zile de la data comunicării dispozitiei sau documentului de convocare pentru ședințele extraordinare.

Art. 3 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de catre Secretarul Orașului Sinaia, consilierii locali si compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al UAT Oraș Sinaia.

Art. 4 Prezenta hotărâre se va comunica de catre Secretarul General al UAT Oraș Sinaia, prin Compartimentul Juridic, Institutiei Prefectului Judetului Prahova.

Vezi hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2025 în format pdf AICI

Last modified: iulie 4, 2025

Comments are closed.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support