Administrație Publică

PROCES VERBAL încheiat astăzi, 08 aprilie 2025, orele 11,00 în şedinţa extraordinară de îndată a Consiliului Local al Oraşului Sinaia

iulie 14, 2025

Încheiat astăzi, 08 aprilie 2025, orele 11,00 în şedinţa extraordinară de îndată a Consiliului Local al Oraşului Sinaia, convocată de Viceprimarul Oraşului Sinaia, în baza dispoziţiei nr. 70 / 08 .04.2025 care  s-a desfăşurat în sala de ședințe a Primăriei orașului Sinaia, din str. B-dul Carol I nr. 47, atât cu prezență fizică, cât și prin intermediul platformei Zoom.

La începutul ședinței, dna.consilier juridic Ioana Nedelcu face apelul nominal al consilierilor. La lucrările şedinţei sunt prezenţi 13 consilieri din cei 17 consilieri aleși.

Lipsesc nemotivat: dl cons. Gioga Gheorghe, dl cons. Manea Nicolae, dl.cons Pavel Georgini și dl. cons Nenciu Emil – Florentin.

Prezenţa consilierilor la şedinţă s-a asigurat prin invitaţie scrisă în care s-au nominalizat: data, ora şi locul ținerii şedinţei, precum şi ordinea de zi, anexă la prezentul proces verbal.

Convocarea, împreună cu documentele înscrise pe ordinea de zi au fost înaintate membrilor Consiliului  Local în format electronic.

La ședință participă: Dl Viceprimar Vasile Gheorghe, dna. consilier juridic Ioana Nedelcu, dna Paula Vasile, șef Serviciu Buget și Resurse Umane, dl. Dumitrache Daniel, inspector Serviciu Comunicare, Digitalizare și Relații cu Publicul și dna. Elena Marilena Mititelu, inspector Compartiment Juridic, Contencios Administrativ şi Administraţie Publică, care asigură secretariatul ședinței.

Președintele de ședință Remus David arată că pe ordinea de zi sunt trecute 2 puncte și supune la vot ordinea de zi care se aprobă cu 12 voturi ,,pentru și 1 vot ,,abținere’’ (se abține dl.cons. Septimiu Dan).

Se trece la pct. 1 – Proiect de hotărâre privind modificarea anexelor 2 și 3 din Hotărarea Consiliului Local nr. 27/20.03.2025 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2025 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025.

Ia cuvântul dna consilier juridic, Ioana Nedelcu care precizează că acest proiect a avut inițial o formă a bugetului, iar dna Paula Vasile a venit cu o modificare, Consiliului Local i s-a trimis forma inițială și pentru acea formă s-a exprimat votul.

Dna Paula Vasile ia cuvântul și precizează că la cap. 67, cultură, recreere, religie a fost alocată suma totală de 700 mii de lei, din aceștia au fost: 50 de mii pe locuri de joacă pentru copii, 150 de mii pentru amenajare vâlcel și 500 de mii pentru extinderea parc cu barcare. Solicitarea dnei Monica Șuvaina a fost discutată și în comisia economică cu privire la retragerea sumei de la locurile de joacă pentru copii a sumei de 17 mii din 50 de mii, adică să rămână la locurile de joacă 33 de mii și să se aloce încă două obiecte de investiții, respectiv achiziție pianină cu 6000 și achiziții echipamente IT pentru Centrul Cultural, 11 mii. Această modificare a fost făcută și trimisă pe email Compartimentului Juridic, dar nu a fost transmisă și consilierilor.

Constatând că forma modificată a bugetului nu au fost adusă la cunoștință consilierilor, aceștia votând, trebuie să se facă această modificare, în sensul că anexele să fie conforme cu ceea ce a transmis pe email Serviciul Buget și Resurse Umane.

Președintele de ședință supune la vot proiectul sus menționat care se adoptă cu 12 voturi ,,pentru’’ și 1 vot ,,abținere’’(se abține dl.cons. Septimiu Dan).

Se trece la pct. 2 – Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Local Sinaia nr. 39/20.03.2025 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Sinaia nr.112/04.10.2024 de aprobare a Regulamentului privind comercializarea produselor și serviciilor de piață în orașul Sinaia.

Dna consilier juridic, Ioana Nedelcu ia cuvântul și precizează că este vorba de o completare a preambulului Hotărârii Consiliului Local nr. 39/20.03.2025, nu s-a mai apucat să se trimită acest raport, cei care sunt fizic la ședință l-au primit, nu se modifică cu nimic conținutul regulamentului.Preambulul Proiectul de hotărâre prevedea și raportul de specialitate al Poliției Locale, motivul fiind faptul că acest raport de specialitate a fost adus în ultimul moment, nemaiputând fi trimis consilierilor locali pentru a lua cunostință de el.

Exista raportul de speciliatate al Compartimentului Juridic, exitau documentele necesare pentru înscrierea acestui proiect pe ordinea de zi, dar raportul nu a fost comunicat.

Hotărârea a fost redactată fără menționarea acestui raport de specialitate al Serviciului Poliției Locale, așa cum prevedea cuprinsul proiectului de hotărâre. În momentul de față, acest raport a fost transmis.

Ioana Nedelcu, consilier juridic precizează că se propune doar completarea hotărârii consiliului local  doar cu acest raport.

Dl.cons. Miloș Călin precizează că acest raport al Politiei Locale nu este în regulă.

Dl.cons. Iosifescu Nicolae ia cuvântul și precizează că acesta a fost și motivul pentru care s-a abținut la acest proiect de hotărâre în sedinta din 20 martie 2025, pentru ca era trecut in proiectul de hotărâre, dar de fapt nu exista acest raport de specialitate.

Unii din consilieri consideră ca este mai bine ca  acest proiect de hotărâre să fie introdus pe ordinea de zi din ședința următoare.

Președintele de ședință supune la vot proiectul sus menționat, care se adoptă cu 9 voturi ,,pentru’’ și 4 voturi ,,abținere’’( se abțin: dl.cons. Miloș Călin. Dl.cons. Iosifescu Nicolae, dl.cons. Dan Septimiu, dl. cons. Dobre Lucian).

Președintele de ședință le mulțumește celor prezenți și declară închise lucrările ședinței la ora 11,30.

Last modified: iulie 14, 2025

Comments are closed.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support