Consiliul local al Orașului Sinaia, județul Prahova;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 23823/din data de 01.10.2025.
Avân în vedere raportul de specialitate al Compartimentului Juridic, Contencios Administrativ și Administrație Publică nr. 2898/01.10.2025
Avizul Comisiei de dezvoltare urbană, servicii publice și evenimente.
În conformitate cu cererile înregistrate la Primăria Sinaia de societatea Fapaco SRL. (concesionar în cadrul Contractului de concesiune nr. 26386/05.10.2022) sub nr. 21745/08.09.2025, nr. 22387/15.09.2025 și nr. 23460/29.09.2025;
Având în vedere art. 7(23) și art. 19 din Contractul de concesiune nr. 26386/05.10.2022
În temeiul art. 129 alin. (2), lit.c) și alin. (6) lit. b) coroborat cu art. 139 alin (1) și alin. (3) lit g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SINAIA
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor Complexului Sportiv Multifuncțional Sinaia prevăzut la art. 1 (4), art. 7 (23) și art. 10 (9) din Contractul de concesiune nr. 26386/05.10.2022 încheiat între Orașul Sinaia, în calitate de Concedent, și Fapaco SRL, în calitate de Concesionar, până la 21.06.2027.
Art.2 Se împuternicește Viceprimarul Orașului Sinaia cu atribuții de primar să semneze Actul Adițional la Contractul de concesiune nr. 26386/05.10.2022.
Art.3 Viceprimarul Orașului Sinaia cu atribuții de primar, prin aparatul de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4 Prezenta Hotărâre va fi comunicată de Secretarul Orașului Sinaia prin intermediul Compartimentului Juridic, Contencios Administrativ și Administrație Publică: Prefectului județului Prahova, Viceprimarului cu atribuții de primar, Serviciului Urbanism, Cadastru și Planificare Urbană și SC FAPACO SRL.
Vezi hotărârea în format pdf AICI
Last modified: octombrie 7, 2025
