Administrație Publică

102 FAMILII DIN SINAIA TREBUIE SĂ DEA ÎNAPOI AJUTOARELE DE ÎNCĂLZIRE

octombrie 18, 2013

Primăria oraşului Sinaia iniţiază o campanie de informare şi conştientizare a cetățenilor cu privire la încurajarea corectitudinii şi respectării legii de către persoanele care solicită ajutorul de încălzire a locuinței.

102 familii beneficiare ale ajutoarelor de încălzire acordate în sezonul rece 2012-2013, trebuie să dea înapoi sumele primite cu titlu de ajutor, întrucât nu au declarat modificările intervenite cu privire la veniturile realizate, așa cum prevede legea sau nu au fost declarate corect toate bunurile pe care familiile le dețin în proprietate/folosință.

În sezonul rece noiembrie 2012 – martie 2013, la Primăria orașului Sinaia au fost înregistrate 450 de cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale și cu lemne. Urmare verificării dosarelor depuse au fost respinse 44 dintre acestea, iar conform OUG 70/2011 s-au efectuat anchete sociale pentru 60% dintre beneficiari, respectiv 256 din cazuri.

 

“Începând cu acest sezon vom publica lista cu numele celor care se va dovedi că au solicitat ajutorul de încălzire fără să își declare corect veniturile realizate. Nu este normal ca un număr așa de mare de cetățeni să greșească completarea declarațiilor privind veniturile lunare. Prin această măsură sper să încurajăm cetățenii să fie mult mai atenți pe viitor” a declarat Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia.

 

Pentru sezonul rece noiembrie 2013- martie 2014, vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, familiile/persoanele singure care folosesc un sistem de încălzire pe bază de gaze naturale, de energie electrică sau cu lemne.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă începând cu luna noiembrie 2013, pe baza cererii tip care se poate ridica de la sediul primăriei și a declarației pe propria răspundere, începând cu data de 29.10.2013 sau de pe site-ul primăriei www.primaria-sinaia.ro

În vederea stabilirii dreptului la ajutor, cererile se vor depune până la data de 20.11.2013 și vor fi însoțite de acte doveditoare privind componenta familiei și veniturile realizate de membri acesteia în luna anterioară lunii în care a fost depusă cererea, actul de proprietate sau de închiriere a locuinței și alte acte doveditoare ale bunurilor deținute, factura de gaze sau factura de energie electrică. Limita venitului net pe membru de familie este de 615 lei.

Last modified: octombrie 18, 2013

Comments are closed.