Administrație Publică

Sucursala Regională CF București nu își asumă răspunderea pentru lipsa de interes față de Gara Sinaia

noiembrie 24, 2015

GARAZona Gării Sinaia, una dintre principalele porți de intrare în oraș, a beneficiat anul acesta de ample lucrări de reabilitare.
Realizarea acestor lucrări era extrem de necesară pentru circulația auto și cea pietonală, dar și pentru schimbarea imaginii asupra zonei Gării Sinaia. Degradarea parcării și trotuarelor de aici, gropile și lipsa pantelor pentru scurgerea apelor pluviale care favorizau inundarea zonei sunt doar câteva aspecte ce impuneau urgentarea acestor lucrări.
De asemenea, administrația locală a dorit ca odată cu lucrările de reabilitare urbană ale orașului Sinaia să redea frumusețea acestui perimetru de o importanță istorică și turistică mare.
Astfel, au fost create noi locuri de parcare, o stație de taxiuri, o statie pentru parcarea temporară și mai multe zone verzi. Sistemul de iluminat a fost integral schimbat. Piatra cubică, recuperată de sub asfaltul de pe bulevardul central al orașului, a fost folosită în realizarea trotuarelor și a zonelor pietonale.
balcon gara Aleea Caraiman (cea care face legătura între Gară și centrul orașului) a fost reabilitată fiind, pentru prima dată, accesibilă atât persoanelor cu dizabilități, cât și bicicliștilor. Totodată, a fost refăcută în totalitate și aleea pietonală cu trepte de lângă policlinică (Gară – B-dul Ferdinand).
În vederea dezvoltării unui cadru unitar al acestei zone, cât și a siguranței călătorilor au fost înaintate mai multe adrese pentru refacerea fațadelor Gării Sinaia. În momentul de față aceste fațade reprezintă un real pericol pentru trecători. În orice clipă, părți de tencuială sau chiar din acoperiș pot cădea și răgara situatie inainte de amenajareni călătorii aflați în tranzit.

Deși au fost somați cu privire la starea calității avansate de degradare în construcții a gării de călători a orașului Sinaia, până în prezent, Sucursala Regională CF București nu a luat nicio măsură.
Mai mult decât atât, reprezentanții încearcă să paseze responsabilitatea în cazul producerii unui accident, invocând amplasarea greșită a unor bănci pentru călători și a spațiilor verzi.

Nu este pentru prima dată când Primăria orașului Sinaia face demersuri intense pentru atragerea atenției celor avizați în privința acordării importanței cuvenite Gării Sinaia, unde an de an staționează trenul Orient Express, Trenul Regal, iar zilnic la linia I opresc cicrca 30 de trenuri.

În anul 2009, conducerea gării a fost somată în nenumărate rânduri cu privire la neregulile legate de amenajarea şi întreţinerea toaletelor. Ulterior acestor demersuri, problema sesizată a fost remediată.

Sinaia este cunoscută și pentru “stațiunea celor trei gări”. Părți ale celor trei clădiri care au deservit călătorilor pe parcursul a aproape 150 de ani s-au păstrat până în zilele noastre. Prima clădire de călători a staţiei Sinaia a fost inaugurată în 1879 şi includea, printre altele, un salon de primire pentru Principele Carol, salon extins în 1886. În 1911, aproape întreg ansamblul a fost demolat şi pe locul său s-a ridicat actuala clădire a gării, deschisă călătorilor. Din gara anului 1879 a rămas însă în picioare salonul regal, ca o clădire separată, ce găzduieşte astăzi o colecţie unicat de machete şi însemne feroviare. În intervalul 1938-1940 are loc un nou moment important în istoria oraşului de munte: s-a construit şi gara regală a lui Carol al II-lea.

Last modified: mai 17, 2021

Comments are closed.