S-KARP UrbanTrail Sinaia este evenimentul de alergare care și-a propus să inoveze conceptul de „competitivitate” introducând două noi idei pe scena alergării din România: UrbanTrail&Knockout! Parte a seriei de concursuri organizate de Asociația “Sport La Orice Vârstă”, apariția acestuia s-a datorat parteneriatului cu brandul românesc S-KARP și a deschiderii Primăriei Sinaia către sport.
Cursa de UrbanTrail, cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, reprezintă etapa de calificare pentru fazele superioare. Această etapă, care va avea loc pe 9 aprilie, începând cu ora 09.00, este accesibilă tuturor alergătorilor, indiferent de nivelul de pregătire. Traseul include segmente de asfalt, poteci de pământ, piatra cubică, trepte, dar si pista de bob a orașului, premiera pentru un concurs din Europa! În funcție de rezultatele obținute, alergătorii se vor califica în sferturi, în semi-finale și în finală.
“În ultimii ani Sinaia a atras din ce în ce mai multe competiții sportive. Orașul nostru, leagăn al sporturilor de iarnă, se dezvoltă armonios și pe segmentul activităților de vară. Alergatul, drumeția și mersul pe bicicletă pot face din Sinaia atât o destinație de vară extrem de atractivă pentru turiști, cât și un oraș cu care locuitorii să se mândrească. Sportul și, mai ales, educația sportivă rămân priorități în strategiile pe termen mediu și lung ale administrației sinăiene. Faptul că pe 9 aprilie orașul nostru găzduiește o premieră: primul concurs de alergare urbană, de acest tip, din România, nu poate decât să mă bucure. Sper că sinăieni vor participa în număr cât mai mare!” a spus Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.
Unul dintre obiectivele acestui concurs este acela de a demonstra că alergarea poate fi o provocare chiar și în mediul urban. O provocare plăcută, deoarece concurenții vor alerga pe lânga cele mai importante obiective turistice ale stațiunii. Competiția vine și din dorința de a impune un nou standard de organizare, dar și pentru a răsplăti eforturile sportivilor care vor avea de înfruntat o mare provocare!
Prima ediție a S-KARP UrbanTrail va fi organizată la începutul lunii aprilie 2016 de către de Asociatia Sport La Orice Varsta, sponsorizată de S-KARP si susținută de Primaria Sinaia. Evenimentul are toate premisele să devină un reper important al competițiilor sportive de acest gen din România atât prin conceptul unic pe care îl lansează, cât și prin frumusețea orașului Sinaia.
Cei mai buni alergători din prima etapă, de Urban Trail, vor merge mai departe către sferturile de finală și, mai apoi, către semifinală si finală. Acestea din urmă vor presupune trasee mai scurte și mai dinamice, dar care vor pastra aceleasi elemente de UrbanTrail.
Finala, cu un traseu surpriză, se va desfășura în aceeași zi, după-amiaza, în mare viteză, pentru a scoate din sportivii calificati chiar și ultima fărâmă de energie.
Zona de start/sosire va fi amenajată pe Bulevarul Carol I, care va inchis traficului rutier, între sensul giratoriu cu Strada Aosta și Parcul Dimitrie Ghica.
Ambasadorii S-KARP UrbanTrail Sinaia 2016 sunt Gheorghiță Vitalie și Tomy Coconea, doi sportivi cu performanțe deosebite, campioni desăvărșiți și oameni de calitate.
Pentru mai multe informații și înscrieri accesați: http://sinaia.urbantrail.ro/
Last modified: martie 21, 2016