Administrație Publică

HOTARAREA NR. 84 din 30.05.2019

iunie 19, 2019

privind vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafață de 228 mp, situat în Sinaia, str. Theodor Aman nr. 18

            Având în vedere expunerea de motive nr.  14725 din 20.05.2019 întocmită de dl. David Remus, consilier local, precum și Raportul de specialitate al Serviciului Urbanism şi Cadastru înregistrat la  nr. 14726din 20.05.2019;

Văzând Avizul Comisiei de Urbanism, servicii publice, turism și evenimente;

În conformitate cu prevederile art. 551, alin. (1) și art. 553 alin. (1) din Codul Civil, republicat, aprobat prin Legea 287/2009;

Având în vedere art.10 şi art. 36 alin. (2), litera c), art. 123, alin. (2),coroborate cu art. 45 alin. (3), din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) şi art. 115, alin.(1), litera b), din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI SINAIA

H O T Ă R Ă Ş T E :

ART.1. – Aprobă raportul de evaluare a terenului în suprafaţă de 228 mp, situat în Sinaia, Str. Theodor Aman nr. 18.

ART.2. – Aprobă vânzarea  prin licitație publică a terenului în suprafaţă de 228 mp, situat în Sinaia, Str. Theodor Aman nr. 18, conform planului de situaţie din anexa 1.

ART.3. –  Aprobă documentaţia pentru licitaţie conform anexelor 1,2,3,4.

ART.4. – Preţul de pornire a licitației este de 85 euro/mp, la care se adaugă TVA.

ART.5. – Plata se face integral la data semnării contractului de vânzare-cumpărare. 

ART.6. – Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în termen maxim de 6 luni de la data adjudecării terenului prin licitație publică. 

ART.7. – Împuterniceşte Primarul, Viceprimarul sau Secretarul orașului Sinaia să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.

ART.8. – Câştigatorul licitației are obligaţia de a suporta cheltuielile aferente raportului de evaluare, cadastrului şi înscrierii terenului în cartea funciară, precum şi pe cele ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în fața notarului public.

ART.9. – Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul Urbanism și Cadastru din cadrul Primăriei oraşului Sinaia.

Descarcă: HCL. nr. 84_2019

Last modified: iunie 19, 2019

Comments are closed.