Administrație Publică

HOTĂRÂREA NR.95 din 19 iunie 2020

iulie 1, 2020

Privind aprobarea documentației tehnico-economice  – faza  DALI + PT + DEE +CS + DTAC, pentru obiectivul  “Reabilitare strada Cășeriei“

Având în vedere Referatul de aprobare  nr. 15196 / 16.06.2020 inițiat de  Primarul orașului Sinaia, precum și Raportul de specialitate nr.15332/17.06.2020  întocmit de Compartimentul  Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei orașului Sinaia;

Văzând avizul comisiei de specialitate a Consiliului local;

În conformitate cu prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273 / 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În baza Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) si alin. (4) lit. d), coroborat cu art. 139, alin. (3), lit. e) si art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SINAIA

HOTĂRĂȘTE:

 Art. 1. – Aprobă documentația tehnico-economică – faza  DALI + PT + DEE + CS + DTAC, pentru obiectivul  “Reabilitare strada Cășeriei“.

Art. 2. – Aprobă principalii indicatori tehnico-economici – faza DALI + PT + DEE + CS + DTAC, pentru obiectivul  “Reabilitare strada Cășeriei“,  în valoare totală de 469.892,90 lei, fără TVA, din care C + M 360.400,57 lei, fără TVA, conform Anexei  parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art. 3. – Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Compartimentul Investiții și Achiziții și Serviciul Buget din cadrul Primăriei orașului Sinaia.

Descarcă în format pdf: AICI

Last modified: februarie 20, 2021

Comments are closed.