Privind completarea Anexei cu bunurile de retur la Contractul nr. 20383 / 2010 încheiat între Orașul Sinaia și S.C Sinaia Forever S.R.L, de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al orașului Sinaia, cu INSTALAȚIE PREUMECTARE CU POMPĂ ȘI 2 BAZINE LATERALE
Consiliul Local oraș Sinaia, județul Prahova;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 162 / 13.01.2023 al Primarului orașului Sinaia, precum și Raportul de specialitate nr.163/13.01.2023, întocmit de Biroul Investiții și Achiziții prin care se propune includerea unei INSTALAȚII PREUMECTARE CU POMPĂ ȘI 2 BAZINE LATERALE, în Anexa cu bunuri de retur la Contractul nr. 20383 / 2010 încheiat între Orașul Sinaia și S.C Sinaia Forever S.R.L, de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al orașului Sinaia;
Văzând avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local Sinaia
În baza:
Hotărârii Consiliului Local nr. 130/2010 și Hotărârii Consiliului Local nr. 131/2010 prin care s-a aprobat înființarea S.C Sinaia Forever S.R.L;
Hotărârii Consiliului Local nr. 146/2010 prin care s-a aprobat delegarea serviciului comunitar de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al orașului Sinaia, către operatorul S.C Sinaia Forever S.R.L, prin atribuirea în gestiune delegată, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărării Consiliului Local nr. 196/18.10.2018 prin care s-a aprobat completarea obiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat al orașului Sinaia;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), coroborat cu art. 139, alin. (3), lit. g), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SINAIA
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. – Se aprobă completarea Anexei cu bunurile de retur la Contractul nr. 20383 / 2010 încheiat între Orașul Sinaia și S.C Sinaia Forever S.R.L, de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al orașului Sinaia, cu următorul echipament:
Nr.crt. | Denumire | UM | Cantitate | Valoare inventar | Destinatie produs | Termen predare – primire produs/ echipament |
1. | Instalație preumectare cu pompă și 2 bazine laterale | buc | 1 | 40.400 lei | SC Sinaia Forever SRL | 20 zile lucratoare |
Art. 2. – Predarea-primirea bunului se va face pe bază de proces verbal încheiat între părțile interesate.
Art. 3. – Se mandatează Primarul orașului Sinaia sau Viceprimarul orașului Sinaia să semneze Actul adițional la Contractul nr. 20388 / 2010 de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al orașului Sinaia.
Art. 4. – S.C Sinaia Forever S.R.L. va suporta toate cheltuielile de reparații și întreținere necesare bunei funcționări a echipamentului.
Art. 5. – Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Biroul Investiții și Achiziții, Direcția Poliția Locală și S.C Sinaia Forever S.R.L.
Vezi HCL nr.4 în format pdf AICI
Last modified: ianuarie 25, 2023