Privind vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 164 mp, situat în Sinaia, Calea Moroieni nr. 45, lot 4
Consiliul Local al orașului Sinaia, județul Prahova;
Având în vedere:
– Referatul de aprobare nr. 881 / 23.03.2023 întocmit de David Remus, Popa Gheorghe, Istrate Iuliana, Constantin Marcoci, Călin Miloș, Consilieri Locali, prin care propun aprobarea raportului de evaluare şi vânzarea prin licitație publică a terenului în suprafață de 164 mp, situat în Sinaia, Calea Moroieni nr. 45, lot 4;
– Raportul de specialitate a Serviciului Urbanism şi Cadastru nr. 882/ 23.03.2023;
– Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art. 363 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129, alin. (2), lit. c) şi alin. (6), lit. b) coroborat cu art. 139 alin.(2) si art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI SINAIA
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Aproba Studiul de oportunitate privind vânzarea prin licitație publică a terenului în suprafaţă de 164 mp, situat în Sinaia, Calea Moroieni nr. 45, lot 4, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2. – Aprobă raportul de evaluare a terenului în suprafaţă de 164 mp, situat în Sinaia, Calea Moroieni nr. 45, lot 4.
ART.3. – Aprobă vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 164 mp, situat în Sinaia, Calea Moroieni nr. 45, lot 4, conform planului de situaţie din anexa 5.
ART.4. – Aprobă documentaţia pentru licitaţie conform anexelor 1,2,3,4,5,6,7,8, parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.5. – Preţul de pornire a licitaţiei este de 30 euro/mp, la care se adaugă TVA.
ART.6. – Plata se face integral la până la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
ART.7. – Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în termen maxim de 6 luni de la data adjudecării terenului prin licitaţie publică.
ART.8. – Împuterniceşte Primarul sau Viceprimarul oraşului Sinaia să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.
ART.9. – Câștigătorul licitaţiei are obligaţia de a suporta cheltuielile aferente raportului de evaluare, cadastrului şi înscrierii terenului în cartea funciară, precum şi pe cele ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.
ART.10. – Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul Urbanism şi Cadastru şi Serviciul Buget.
Vezi HCL nr.65 în format pdf AICI
Last modified: aprilie 3, 2023