Administrație Publică

Crucea de pe Molomoț

“Sinaia, acest loc desfătător, în care mii de vizitatori alerg din toate unghiurile țării și chiar din străinătate, ca să admire frumusețile naturei, ce ochiul minunat întâmpină la fiecare pas și să respire un aer curat și dătător de viață, era acum două sute și ceva de ani, un loc sălbatec, o pustietate, un șir nesfârșit de păduri seculare care nu făcuseră încă cunoștință cu toporul omului, un culcuș al fiarelor sălbatice, loc de desfătare al urșilor, mistreților, caprioarelor și altele care se coborau adesea din sgheaburile colțurilor pleșuve în care își aveau culcușul, pentru a bea apa cea limpede și dătătoare de viață a isvoarelor sale din văi.”

Astfel începe Monografia Sf. Mânăstiri Sinaia, scrisă de Arhimandritul Serafim Georgescu și publicată în 1936. Acest manuscris rar, ne oferă cele mai multe informații referitoare la Crucea de pe Molomoț. Redăm în continuare paragrafele care fac referire la istoria acestui monument:

Crucea Molomot“Sfânta Mânăstire Sinaia s-a zidit la anul 1695 de Marele Spătar Mihail Cantacuzino, fiul Postelnicului Constantin Cantacuzino și al soției lui, Domnița Elena, fiica lui Șerban Basarab. Cu toate acestea, datele istorice de care dispunem relativ la începutul vieții monahale în munții Bucegi, cum și cele despre fondarea Mânăstirei Sinaia, ne autoriză să ne urcăm pe treptele timpului până pela finele secolului XV.

Mai înainte de epoca Spătarului Mihail Cantacuzino, muntele pe care se găsește zidită mânăstirea se numia Molomoț, mai târziu primi denumirea de Furnica după numele ce purtau vârfurile care-l domina. Probele istorice despre care vorbirăm, ne dovedesc pe deplin, cum că: cu mult timp înainte de zidirea Mânăstiresi Sinaia, se aflau călugări trăind prin părțile locului, pustiu pe acele vremuri.

Astfel, schitul numit Sfântul Nicolae, care se găsea zidit pe piciorul muntelui Molomoț* (notă subsol: Platoul de la Cruce, ceva mai sus de cazarma batalionului de vânători) în anul 1581, i se face danie două vaduri de moară de către Domnitorul Mihnea Voevod. Iar la anul 1626 se confirmă schitului alte danii de către Ioan Alexandru, fiul lui Radu Voevod.

1G5A1282Această bisericuță numită Sfântul Nicolae care a fost clădită pe platoul de deasupra cazarmei de vânători, unde fac astăzi soldații exerciții, a fost ridicată din timpuri imemorabile, din bârne de lemn, de către călugării chiliarhi și după aceea fu reconstruită pe la începutul secolului XVI de către unul Nicolae Grozea, supranumit haiducul, locuitor din Breaza, care după ce a trăit o viață întreagă prin munți și păduri haiducind la drumul mare cu o ceată de 12 inși, apoi la bătrânețe, dobândind iertare de la Domn, s-a retras în aceste locuri, a reconstruit Biserica tot din lemn, dar mai solid și apoi s-a călugărit și el și a sfârșit viața în sihăstrie.

Astăzi această Biserică nu mai are ființă, timpul care distruge tot, nimicește tot, șterge tot, a șters-o și pe ea de pe fața pământului, și a nimicit-o astfel încât nu a mai rămas din ea nicio urmă. Abia se găsește drept amintire o cruce de piatră care a fost împlântată după dărâmarea sa în locul unde se găsise mai înainte altarul. Pe dânsa este săpat întreg istoricul clădirii și dărâmării acestui locaș dispărut. Oricine o poate vedea și azi într-o parte a platoului de exerciții.

Modul de viețuire al monahilor din Schitul Sfântul Nicolae sau Molomoț era cu totul pustnicesc: șase zile ei trăiau risipiți prin văile sălbatice ale munților și numai Sâmbătă seara se adunau în schit, la rugăciunea comuna și petreceau în deobște până luni dimineața, când, din nou, fiecare din ei apuca drumul pustiei.”

Inscripția Crucei înfiptă în locul unde a fost Biserica Sf. Nicolae de pe Molomoț

1G5A1286,,Pentru veșnica pomenire s-a înălțat acum această Sf-tă cruce în locul Sf-tei și Dumnezeeștii Biserici cu hramul Sf. Niculai, ce s-a ruinat în răsmirița anului 1788. Iar la anul 1858 Sept. I. Luni, s-a sfințit această cruce, și ca să nu rămâie în viitor necunoscut acest locaș, s-a înălțat aici acest sfânt monument, de smeritul Victor Mimonahu din Mânăstirea Sinaia.”

O altă sursă importantă pentru documentarea acestui monument este monografia orașului Sinaia, scrisă de Al. Găleșescu – Șeful Serviciului Spitalelor Eforiei din București, publicată în anul 1903:

,,Isvore mai exacte ne spun că, din timpuri depărtate, încă de prin Secolul al XV-lea, prin selbaticele văi ale Bucegilor, umbrite și apărate de venturile despre miazănopte, de uriașele și falnicele stânci ale celor mai înalți munți, se găseau locuind, risipiți prin diferite văi, călugări ca sihaștri.

Ei duceau o viață de pustnicie, și se strângeau la un loc numai o dată pe septămână. Duminică, spre a face rugăciuni împreună și a-și lua merindele pentru o septămână, după care se retrăgeau iară-și prin pădurile seculare.

Acești eremiți, adunați la început la aer liber și fac mai târziu, în scopul de mai sus, case du rugăciuni, mai întâiu săpate în stânci și apoi biserici mici în lemn. Ambele locașuri (nota editorului: Schitul Sf. Ana și Schitul Sf. Nicolae de pe Molomoț) fiind așezate în posițiuni înalte, muntose și stâncose, semănau nu nișce cetățui. (…)

Archimandritul Ghenadie Enăceanu, vorbește despre un hrisov al lui Mihnea Voievod (1581), prin care se confirmă o danie Monastirei Sfântului Nicolae, unde se numeșce locul Molomoț, după munții Bucegi. Ceia ce dovedește că la acea dată se afla o biserică, monastirea Sfântului Nicolae, în Sinaia pe locul Molomoț în Bucegi. Dar cât a existat acestă biserică nu se șcie.”